Cuvinte: Anca Dumitrescu
Fotografii: Alice Voinea
August 2024
Fiecare vară aduce cu sine un ritual pe care îl respect cu sfințenie de 8 ani. Călătoria anuală în satul Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, pentru o săptâmână de filme, mare, pește și smochine. Festivalul de film Anonimul e motivul pentru care, acum 8 ani, am ajuns pentru prima oară în acest loc, unde timpul face ce știe el mai bine: lenevește la umbra verii.
VENI, VIDI, AMAVI – cam așa pot rezuma prima mea întâlnire cu acest loc. Dragoste la prima vedere, un sentiment care, în timp, a pus posesiune asupra mea transformându-se într-o nevoie anuală de a fi aici, de a mă face una cu el, de a mă hrăni cu energia, lumina și liniștea lui.
Fiecare cu colțul lui de paradis, îmi place să spun. La fel și eu cu-acest sat unde Dunărea sărută marea. Un loc în care lumina conturează fiecare detaliu, îi dă viață și formă. Copilărind la țară, într-un sat aproape de Dunăre, am crescut cu un peisaj asemănător cu cel de la Sfântu. Poate de aceea, atunci când sunt aici, mă simt de parcă m-am urcat în mașina timpului și m-am întors înapoi în acele zile cu miros de bălegar și de grâu proaspăt secerat, acele zile cu gust de mămăligă aburindă și lapte proaspăt muls de bunica, pe care îl beam dintr-o cană roșie de tablă cu smalțul sărit din loc în loc.
De îndată ce te dai jos din barcă și vezi casele cu acoperiș din stuf, știi că ai ajuns unde trebuie: întâi e verdele stufărișului, verdele acela crud care îți invadează retina, apoi e lumina, lumina aia trimisă din ceruri ca să nu fim singuri, iar mai apoi apa. Dunărea curge lin, nu se mai grăbește, căci în curând își găsește finalul. Marea o cheamă, o ademenește, o îmbrățișează și o cuprinde într-un gest tandru, aproape familial. O plimbare cu barca în locul unde brațul Sfântu Gheorghe se varsă în Marea Neagră e obligatorie, iar, dacă ai puțin noroc, poți vedea și delfini.
La Sfântu Gheorghe e liniște. O liniște care se instalează în tine de cum ajungi și te însoțește cuminte pe toată durata șederii. Aici nu auzi mașini cu motorul ambalat, claxoane ale unor șoferi agitați și nici sirene de ambulanțe. La Sfântu aerul e invadat de ciripitul lăstunilor care te trezesc dimineața. Îi auzi cum forfotesc pe sârmele de curent electric, înghesuiți unii în alții, așteptând zilele să curgă, întunericul să ia locul luminii și tot așa, fără vreo presiune a trecerii timpului.
Zilele-s ușoare la Sfântu, cum ar putea fi altfel. Dimineața te trezești cu ciripitul lăstunilor, pășești desculț pe pământul uscat, furi câteva smochine din copacii de pe uliță și pașii te poartă spre locul acela din sat în care dimineața se strâng mare parte din turiști: Delta Cafe, van-ul cu cafea de specialitate deschis de un iubitor de cafea bună chiar în curtea bunicii sale din Sfântu.
După cafea, e timpul să faci o baie și să îți întinzi trupul la soare. În aproximativ 20 de minute ajungi la plajă. Lungă de câțiva zeci de kilometri, plaja de la Sfântu e printre puținele din țară unde urechile nu-ți sunt “violate” cu muzica ce urlă în boxe, unde încă mai poți sta cu cearșaful pe nisip (doamne, cine a inventat șezlongurile?!) și unde e loc pentru toată lumea, purtătoare sau nu de costume de baie.
La prânz, peștele gătit în toate formele sale e răsfățul suprem pentru papile. Meniul zilnic conține obligatoriu storceag, o ciorbă de pește realizată după o rețetă lipovenească de la Sfântu Gheorghe. Desigur, nu poți spune nu la cele mai bune chifteluțe de pește, la icre de știucă sau crap cu pâine prăjită, la un vin alb rece și, desigur, la încă un castron de smochine proaspăt culese.
Seara, ridici privirea și cerul plin de stele cade pe tine. Niciodată nu am văzut cer mai frumos ca la Sfântu. Iar dacă mergi la Sfântu exact în perioada festivalului Anonimul, seara ai spectacol de stele pe cer și maraton de filme în aer liber, deci ce poți să ceri mai mult de la o vacanță?
Nu-i de ratat o plimbare cu barca pe canale, la apus. Sau poate o tură cu caiacul, orice numai să fii cu ochii pe soarele care fuge, să te umpli de toată lumina lui. Rar ți-e dat să vezi așa o bilă în flăcări cum se duce lin pe după păpuriș să-și caute odihna până a doua zi.
