Cuvinte: Lavinia Gogu
Fotografii: Marius Sumlea
August 2023
O zicală veche spune că într-o viață trebuie să construiești o casă, să faci un copil și să plantezi un copac. DJ-ul și producătoarea Nicoleta Cărpineanu le-a bifat pe toate. Prin implicarea socială în conservarea pădurilor, ea a sprijinit plantarea a 150.000 de copaci în Marea Britanie și România..
Pentru Nico, cunoscută mai bine după numele ei de scenă, Nico de Transilvania, pădurea este leagănul copilăriei, o sursă de inspirație creativă și un spațiu pentru dezvoltarea unei misiuni nobile: conservarea și reîmpădurirea peisajelor forestiere degradate.
Nico a emigrat în Marea Britanie în urmă cu 25 de ani. În prezent trăiește în Brighton cu fiul ei, Rumi. Însă, în perioada în care și-a dedicat timp construindu-și o viață acolo, în vreme ce a cutreierat lumea producând muzică electronică și predând yoga, sufletul ei a rămas acasă, în România. Artista compune un stil muzical pe care îl numește „folkloric electronic.” Ea promovează tezaurul folcloric transilvănean, alături de artiști locali, care încă păstrează tradițiile românești, precum sunetul flautului.
Artista și-a înființat propria casă de producție, Musică Without Frontiers, în 2018. După ce a cutreierat plaiurile natale, adunând povești și sunete, a compus primul său album, Be One. În 2019, a fondat Forests Without Frontiers, o iniţiativă caritabilă care are ca misiune reîmpădurirea peisajelor forestiere. A fost numită Ambasadoare a Munților Făgăraș de către Fundația Conservation Carpathia în 2021. A inițiat campanii pentru strângerea de fonduri pentru plantarea copacilor și pentru promovarea inițiativei regenerării peisajelor forestiere degradate astfel încât să răspândescă nivelul de conștientizare privind această cauză. Și, în 2022, și-a finalizat cel mai recent album, Interbeing.
Am cunoscut-o pe Nico în Centrul Vechi din București, la o cafea. Deși, de data aceasta, venea în țară într-un moment dificil, pentru a participa la parastasul mamei ei, mi-a explicat că vrea să meargă și la Nucșoara, o comună în nodrul țării, la baza celui mai înalt vârf al său. A simțit nevoia să fie înconjurată de natură pentru a înregistra sunetele pădurii și elemente de folclor pentru noul său album, o rezidență creativă finanțată de Universitatea Cambridge și AFCN.
I-am admirat rochia înflorată, asortată cu o geacă de blugi și o eșarfă cu ciucuri portocalii, o ținută care inspiră un aer boem – un spirit liber. Mi-am dat seama că are un grad mare de empatie chiar dinainte să aflu că s-a dedicat muncii caritabile, doar din felul în care s-a adresat chelneriței. Mi-a spus despre călătoria ei muzicală și despre dorința ei de a ajuta pădurile României să înflorească. Dar a împărtășit și o frântură din evenimentele care au inspirat-o să se apuce de actele de caritate și să obțină o nouă perspectivă asupra vieții.
Au trecut douăzeci de ani de când te-ai mutat în Anglia. Povestește-mi despre perioada în care ai plecat din Romnânia.
Dintotdeauna am fost altruistă. Am început să fac muncă de voluntariat la 17 ani. După ce se terminau orele, mergeam la sala de lectură să învăț, iar apoi la un orfelinat din Zalău, în Transilvania, aproape de orașul meu natal, să petrec timp și să ajut cu copiii de acolo. Prin acea experiență, am luat legătura cu o organizație caritabilă din Marea Britanie. Organizația m-a invitat să vorbesc în școli și în locațiile unde strângeau fonduri. Când am împlinit 18 ani, am plecat în Anglia și m-am alăturat echipei ca voluntară în timp ce am continuat să studiez – și am rămas acolo pentru că m-am îndrăgostit de un englez.
Cu ce amintiri ai plecat din România?
Am crescut la poalele munților Meseș, înconjurată de natură, într-un sat numit Ortelec, cu bunica Rozalia. Am învățat foarte multe de la ea, inclusiv cum să trăiesc în armonie cu natura, cu pădurea, cu tradițiile, cu cântecele și poveștile locului. Bunica a murit la 80 de ani, pe când eu aveam 10 ani. În ultimii ei ani de viață nu prea putea să meargă, așa că a petrecut mai mult timp cu familia mea. Avea părul alb, lung, și îmi amintesc cum îl pieptănam, apoi îi făceam două codițe pe care le uneam într-un coc. Îmi cânta cântece de pe vremuri și îmi povestea despre copiii ei numeroși. A crescut 15 copii, 10 născuți de ea și 5 vitregi. Nu m-am plictisit niciodată cu ea.
După câțiva ani în Marea Britanie, când aveam 21 de ani, a început să-mi fie atât de dor de casă încât am vrut să mă întorc. Însă mi-am dat seama că pot face mai multe pentru țara mea locuind în Marea Britanie. Acum, când mi-e dor de casă, gătesc preparate românești. Îmi place să fac sarmale și mămăligă.
Cum e viața în Brighton?
Trăiesc în Brighton de 20 de ani. Viața aici este senină. Locuiesc lângă mare alături de băiatul meu, care are 18 ani și urmează să meargă la facultate. Brightonul este la aproape o oră de Londra, și tot acolo am și biroul pentru ONG-ul pe care l-am lansat acum patru ani, Forest Without Frontiers. E un oraș multicultural – cu oameni din lumea întreagă – iar din punct de vedere muzical și artistic e un loc bogat, boem și eclectic.
Spune-mi cum te-ai lansat pe scena muzicală.
Tatăl meu a lucrat în industria ospitalității, a fost bucătar. Mama era pasionată de muzică; a fost binecuvântată cu o voce deosebită și cânta la biserica noastră. Practic, am fost crescută cu fanfară, cu cântece străvechi și lăutari.
Când am ajuns în Anglia, am studiat coregrafie, terapie prin dans, artele spectacolului, și comunicare. Practic, toate cursurile pe care nu puteai să le faci aici. Pasiunea pentru DJ-ing a început în acea perioadă. Aveam un prieten carea iubea muzica și am cumpărat împreună un mixing desk și am început să mixez. Pot spune că această pasiune a izvorât din ideea de a creea mixuri pe care să îmi placă mie să dansez. Așa că am început să-mi compun propria colecție de piese acasă.
Mi-am dat seama că îmi place și câțiva ani mai târziu am început să mixez muzică balcanică.
Și cum ai decis să începi să mixezi muzică din Balcani?
Am fost în Asia cu prietenul meu Nick Carling, care acum e DJ în Brighton. Călătoria a început în Sri Lanka, apoi am fost în India și Nepal, pe urmă ne-am reîntors în Sri Lanka. Am făcut primul curs de yoga intensiv de o lună, iar noaptea mixam. În perioada aceea, am redescoperit o parte din minte pe care cred că o uitasem de când eram copil, un fel de libertate emoțională. Când am revenit în Anglia, Nick mi-a dat un CD cu Fanfara Ciocârlia. Mi-a spus: „Nico, știu că ți-e dor de casă, uite ce ți-am cumpărat!”. Am început să îl mixez la petreceri – pe vremea aceea organizam foarte multe petreceri. Apoi am cumpărat și mai multe CD-uri cu muzică balcanică.
Pe urmă am călătorit 10 ani în lumea întreagă și am mixat muzică electronică balcanică. Însă până când DJ-ing-ul a început să devină tot mai cerut, mi-am continuat munca în calitate de instructor de yoga și și pe cea caritabilă. În cele din urmă, am ajuns să lucrez ca producător asociat la filmul Wild Carpathia timp de cel puțin patru ani. Am contribuit la primele trei episoade. Am făcut cercetare, am ales povești, locații unde să filmăm și am ales și muzică. Așa am descoperit oamenii care fac treabă bună aici, în România, în conservarea mediului și a pădurilor.
De ce ai ales să te numești Nico de Transilvania?
Mă numesc așa de aproape 12 ani. Eram în Sydney și am cunoscut niște localnici care erau impresionați că sunt din Transilvania, pentru că nu le venea să creadă că acest loc chiar există. Așa că am decis să-mi spun Nico de Transilvania pentru a-mi reprezenta locul de origine.
Cum ai descrie stilul tău muzical și muzica pe care o compui?
Iubesc hip-hop, funk, blues și muzica dance electronică. Elementele folclorice sunt inima muzicii pe care o produc. Îi spun folk electronic cu note jazzy. Îmi plac trompeta și saxofonul. Mixez un melanj pe care îl numesc „muzică electronică globală.” Călătorind în jurul lumii, mi-am dat seama cât de interconectate este muzica: flautul egiptean este asemănător cu cel al indianului, aducându-mi aminte în același timp de elemente mexicane și românești.
Îmi place să pun muzică la evenimente culturale. Odată am pus muzică la Târgul de Artă din Dubai. Am început cu un cântec din Pakistan, apoi a urmat unul din România, pe urmă altul din Franța, apoi cântece din Egipt și India. După show, cineva a venit la mine și m-a întrebat despre un cântec care-i plăcuse mult. I-am spus că este un cântec din Palestina; persoana era din Israel. Așa a apărut și numele casei mele de producție: Musică Without Frontiers. Nu există granițe pe ringul de dans, toți suntem ca unul. Și așa am avut și inspirația de a-mi numi primul meu albumul Be One, care este despre unitate și umanitate.
Ce îmi mai poți spune despre al doilea tău album?
Interbieng e un proiect finanțat de AFCN și de Universitatea Cambridge prin programul de rezidențiat dedicat artiștilor, Endangered Landscapes Artist Residencies. Am lucrat cu Silvia Dan, care cântă pe album și pe care o vedeți în fotografii. Tot albumul e înregistrat în natură, în zona Nucșoara, unde plantăm copaci. Muzica și acțiunile caritabile sunt pasiunea mea, sunt fericită că am reușit să le îmbin, alături de iubirea mea pentru tradiție și grija pentru oamenii mai în vârstă.
Cum ai început să te implici în protejarea pădurilor din România și ce rol are muzica ta în povestea asta?
Având dintotdeauna o conexiune puternică cu natura și o înclinație către acțiunile caritabile, am simțit mereu nevoia să protejez pădurile. Și să îmbin asta cu muzica mi-a venit foarte natural. În 2018 am fost la Sarmisegetusa, în Munții Orăștiei, cu prilejul unui proiect de conservare a pădurilor virgine din acea zonă și am vorbit cu un jurnalist care mi-a sugerat să ascult un fluier din zonă. Așa l-am cunoscut pe Babu Ion, artistul care mi-a inspirat inițiativa – și unul dintre flautiștii cu care am colaborat pentru albumul Be One. Și-a luat fluierul și mi-a spus că trebuie să îl ascult în mijlocul codrului, pentru că doar așa voi „simți magia.” A fost incredibil. Recitalul de fluier a fost inspirațional, dar și el, ca artist și om, așa că i-am promis că voi găsi o cale să fac talentul lui cunoscut.
Câteva luni mai târziu, am câștigat o finanțare și l-am înregistrat împreună cu alți fluierași din zonă. Mi-au sugerat să o cunosc și pe Buna Ana, care e cântăreața satului. Din păcate, când am cunoscut-o pe Buna Ana, își pierduse vocea. Din fericire, e și o poetă talentată, așa că am rugat-o să-mi scrie niște versuri. Așa a prins viață primul cântec de pe primul album, „Doina.”
În timpul petrecut acolo, am vorbit cu mulți localnici care mi-au povestit despre îngrijorările lor privind despăduririle. Așa am decis să donez tot ce am câștigat din album pentru a planta copaci în zona Orăștiei.
Din păcate, nu am reușit să plantăm în munții Orăștiei. Nu am găsit o zonă pentru care să se semneze un contract de protecție, să ne asigurăm că pomii nu vor fi tăiați. Din fericire, aveam deja contacte de când lucram la Wild Carpathia, și așa am înființat Forest Without Frontiers. Acum plantăm copaci în zone protejate.
Cum au reacționat oamenii alături de care ai creat albumul când l-au ascultat?
Le-am prezentat albumul în avanpremieră. Le-am făcut o surpriză lui Babu și Bunei Ana, când a împlinit 90 de ani, arătându-le filmul. Ambii au fost încântați. A fost cu adevărat un moment unic în viața mea. Mai ales că că nu le venea să creadă că oamenii le apreciază tradițiile, că vor să cumpere albumul și că banii vor fi donați pentru plantarea copacilor.
În ce alte moduri ajuți comunitatea locală?
În perioada pandemiei, când am împlinit 40 de ani, am orgaizat o petrecere la mine acasă numită Music for Earth. Alături de muzicieni și artiști din lumea întreagă, am mixat de la mine din sufragerie pentru a răspândi bucuria și pentru a ne distra. De asemenea, am strâns fonduri și am trimis cutii cu mâncare la 51 de bătrâni, săptămânal, timp de o lună de zile, pentru a-i susține pe oamenii în vârstă din Transilvania.
Ce te inspiră să fii atât de dedicată activităților caritabile?
Acum opt ani, m-am trezit admirând o plajă superbă din Phuket, Thailanda, de la balconul unui hotel de lux. Am înțeles că trăiesc într-o bulă. Cu o seară înainte mixasem la o nuntă cu pretenții și, deși făcusem un show bun, mă simțeam goală în interior. Atunci am decis că trebuie să dedic mai mult timp activității caritabile pentru că îmi aduce cea mai multă bucurie. Amprenta mea de carbon de-a lungul vieții s-a acumulat, și am început să devin mai conștientă de impactul pe care schimbările climatice îl are asupra mediului.
Apoi a fost și momentul când fiul meu a împlinit 16 ani. Mă tot gândeam ce să îi fac cadou. La vremea aceea, trebuia să decid ce să fac cu banii obținuți în urma vânzării unui teren moștenit. L-am întrebat pe fiul meu: „Ar trebui să investim într-o campanie de strângere de fonduri pentru a planta copaci sau să luăm altă decizie?” La care el mi-a spus: „Mama, trebuie să investim în copaci.” Așa că am plantat 15.000 de copaci de ziua lui.
Câți pomi ai plantat, indirect, până acum?
Am plantat pomi și-n Marea Britanie. Până acum, în mod indirect, am plantat 150.000 de copaci în Marea Britanie și România, datorită muzicii.
