Cuvinte: Lavinia Ionescu
Fotografii: Robert Blaj
Iulie 2024
O CĂLĂTORIE APARTE / Orașul și ce ni se ascunde privirii
Deschid ochii și mă uit la oraș. Orașul clădirilor. Orașul șoselelor. Orașul tumultului urban. Orașul viu, în care pășesc alert. Și, în imediata sa apropiere — ca un portal afectiv — orașul privat pe care îl descopăr cu restul simțurilor. Închid ochii. Orașul îmi șoptește o poveste. Îmi spune povestea plantelor lui, și-a farmecului lor subtil. Mă trimite într-o expediție sensibilă pe urma frumuseții sale botanice. Te invit, dragă cititoareo, să parcurgem împreună un tur cu suflet și să descoperim Bucureștiul altfel: orașul ca o grădină discretă, care luminează semnificații enigmatice și ne deschide noi trasee senzoriale.
ORAȘUL SAU NATURA / Orașul și natura
Despre oraș s-a înrădăcinat o narativă specifică. O formă de așezare umană dezvoltată nu doar pe orizontală, dar și pe verticală, orașul este deseori perceput în imaginarul colectiv în antiteză cu natura. Doi poli narativi: orașul și natura, orașul versus natura. O contra-perspectivă, care vrea să recupereze orașul și să-l redea naturii, pune în prim plan plantele și forța pe care acestea, deși de multe ori la margine în povestea urbană, o au asupra sa și a locuitorilor săi. Viața urbei este în mod esențial legată de viața plantelor care o populează. Parcurile, grădinile publice, serele sau grădinile botanice sunt martore ale conexiunii profunde dintre spațiul urban și cei care îl locuiesc.
O resursă inestimabilă, zonele verzi din interiorul orașului ajută mediul urban să devină un spațiu locuibil, durabil și funcțional. Dacă ținem cont că până în 2050, 7 din 10 locuitori ai planetei vor locui în mediu urban, legătura plantelor cu orașul devine cu atât mai relevantă. Spațiile înverzite acționează ca zonă de protecție între drumurile aglomerate și sectorul rezidențial. Combat poluarea fonică, ajută la reducerea valurilor de căldură datorate încălzirii globale, participă la eliminarea poluanților și la îmbunătățirea calității aerului. În plus, sporesc biodiversitatea și oferă habitate pentru diferite specii de animale și plante.
În ceea ce privește conexiunea plantelor cu oamenii, numeroase studii clarifică multiplele efecte fiziologice și psihologice de recuperare și de relaxare. Atingerea uneia oferă nu doar un sentiment de confort, dar are influență pozitivă asupra sistemului imunitar și asupra sistemului nervos. Mirosul plantelor joacă un rol la fel de important: declanșează mecanisme fiziologice de calmare a activității cerebrale. Putem accesa studii experimentale despre modul în care stimulul vizual al naturii și al plantelor se reflectă benefic în mintea și corpul uman. În relația cu plantele, toate simțurile ne sunt implicate.
RELAȚIA MEA CU ORAȘUL / Când pământul are o formă ludică
Când m-am mutat în București, acum mai bine de douăzeci de ani, dintr-un orășel de provincie colț cu Bulgaria, mi-am imaginat nemărginirea lui. Explozia sa urbană m-a acaparat. Am fost sedusă de învolburarea sa. Cadrele largi, bulevardele intimidante, blocurile munți geometrici, parcuri gigant – toate în întâmpinarea mea, o tânără studentă dornică să-și lărgească universul. Așa că, încet-încet, deceniu după alt deceniu, an după an, am descoperit cu tenacitate, dar și cu sensibilitate, vrejurile sale, voluptatea ascunzișurilor verzi și încântarea, savoarea spațiilor deschise. Am aflat despre un București sensibil. Bucureștiul verde – un oraș al ramurilor și al florilor. Al frunzelor, al umbrei, al culorilor. Bucureștiul aerului curat. Bucureștiul aerului liber.
BUCUREȘTI, PESTE 50 DE PARCURI / Unghiuri curbe de verde înflorit
Itinerariul nostru începe cu deschiderea simțurilor. Respirăm adânc și ne adâncim în marele oraș. Ne lăsăm pe mâna lui nevăzută și caldă. El nu mai este doar un ansamblu de drumuri, asfalt, clădiri și traiecte. E o voce ce ne vorbește pe tonuri dulci și șoptite și, pe măsură ce ne scufundăm în circuitele sale citadine, ne lasă să-i aflăm misterele înverzite. Întinderi și intervale unde verdele prinde viață și se îngrijește de viață. Unde plantele cresc, se extind și emană viață.
Grădina Japoneză / Cireși înfloriți și vibe de primăvară
Prima noastră oprire este în aprilie, în Grădina Japoneză. Când florile de cireș japonez, de un roz insolit și amețitor, ne invadează senzațiile. Când iarba, culorile, zumzetul primăverii aduc o nouă energie pământului. Ne putem racorda. Oricine își dorește un picnic molcom printre pomii înfloriți, îl poate savura aici. Grădina este situată în partea de sud-vest a celui mai mare parc din București, numit acum Regele Mihai I al României, dar cunoscut încă sub numele de Parcul Herăstrău. Inaugurat în 1936, se întinde pe o suprafață de peste 100 de hectare, dintre care 74 sunt ocupate de Lacul Herăstrău. În proximitate, se poate vizita și Arcul de Triumf, ridicat în perioada interbelică după modelul celui din Paris, pentru că, da, București era pe vremuri supranumit chiar „Micul Paris”.
Grădina Cișmigiu / O oază de verde în inima orașului
Un alt loc iconic al orașului este Grădina Cișmigiu. Inaugurată în 1854, Grădina Cișmigiu este primul parc urban al Bucureștiului. Un spațiu în care relația cu verdele este într-o continuă redescoperire. Un iz plăcut de vreme bună ne îmbie să-i parcurgem cărările, să ne lăsăm purtați printre ramurile moi abia ivite, să ne destindem sub aureola înfrunzită a copacilor seculari. Aici orașul se eliberează de propria-i greutate, se flexibilizează și ne revelează latura sa suavă, calmă, regenerativă.
De-a lungul timpului, peste 30.000 de arbori și alte plante au fost plantate aici: tei, arțari, ulmi, platani, brazi sau frasini. Cișmigiu, cu aleile sale cu miros de tei toamna, este amplasat ultracentral, la doar câteva sute de metri de Universitatea București. În interiorul grădinii, putem alege activitățile dorite. O plimbare idilică cu barca pe lac sau o partidă de badminton, pe timpul verii. O promenadă pe sub teii înfloriți, toamna. Un vin fiert la Zona Liberă Butic, iarna.. sau în orice alt anotimp. Lăsându-ne purtate pe aleile înverzite, putem da și peste La Cetate, un loc unde se găsesc ruinele unei mănăstiri construite în 1756. Sau de colțul șahiștilor, acolo unde seniorii se întâlnesc, când e vremea bună, să se bucure de socializare.
Parcul Izvor / Un imens loc de joacă cu vedere la Casa Poporului
Și dacă tot suntem în plin centrul Bucureștiului, ar fi păcat să nu dăm o fugă și în Parcul Izvor. Aici am jucat prima oară ping pong. Aici am petrecut câteva aniversări în aer liber. Aici veneam în timpul pandemiei să ne aerisim în grup răsfirat și ne puteam lua distanța socială necesară. Pomi și arbuști răzleți acoperă terenul parcului și ne dau o senzație plăcută de deschidere. Căței de toate rasele și mărimile aleargă în voie pe toată întinderea lui. Latura nordică este flancată de Palatul Parlamentului, cunoscută sub numele de Casa Poporului. O clădire-mastodont construită între 1984-1989 la comanda lui Nicolae Ceaușescu, peste fostul cartier de case Uranus. Aceasta câștigă locul trei pentru „cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume”. Este prima cea mai scumpă clădire administrativă din lume – și cea mai grea clădire de pe mapamond. Ca imaginea să fie perfect excentrică, aici este găzduit și Muzeul Național de Artă Contemporană. Merită făcută o vizită. Terasa cafenelei-centru comunitar a MNAC ne invită să savurăm un ceai cald și priveliștea de deasupra Bucureștiului de la etajul 4 al acestei clădiri supradimensionate.
Parcul Titan / Un parc relaxat „de cartier”
6 km mai spre est, se întinde Parcul IOR sau Parcul Titan (actualmente, Alexandru Ioan Cuza), al doilea cel mai mare parc al orașului. Un parc „de cartier”. Secolul trecut, în perioada postbelică, odată cu industrializarea, s-au căutat soluții pentru acomodarea populației venite din mediul rural – forța de muncă pentru noile fabrici și uzine. Astfel că ample cartiere muncitorești au luat naștere începând cu anii ‘60 în București. „Cartierele dormitor”, așa cum au fost cu tentă peiorativă supranumite, erau inițial niște mici orășele satelit ale centrului, fiecare cu câte un parc central în apropiere, cu spații de joacă și alte zone de agrement, menite să ofere confort și odihnă. Aici, în cartierul Titan, parcul IOR împreună cu lacul natural pe care îl înconjoară a rămas decenii la rândul spațiul verde atribuit populației cartierului și al celor din zonele limitrofe.
Mă gândesc din nou la această imensă resursă: mediul natural și puterea sa terapeutică. Numeroase studii fac dovada efectului său restaurator și de reducere a stresului și oboselii mintale prevalente odată cu creșterea urbanizării. Un studiu publicat în Journal of Environmental Psychology raportează că furia a scăzut după 50 de minute de mers într-o rezervație naturală și că s-au obținut efecte emoționale pozitive – atenție non-vigilantă, restricționarea gândurilor negative și aducerea răspunsului autonom la niveluri mai moderate. Influența terapiei naturii face obiectul unei atenții deosebite și din punct de vedere epidemiologic, iar studiile demonstrează o legătură între lipsa spațiilor verzi în vecinătatea zonelor rezidențiale și incidența bolilor. Expunerea la natură pare a avea un extraordinar impact benefic asupra stării de spirit, a concentrării, a sănătății fizice și psihice a persoanelor ce locuiesc la oraș.
Parcul Natural Delta Văcărești / O poveste despre reziliența naturii
Puțin mai spre sud, se întinde pe o suprafață de aproape 200 de hectare, Parcul Natural Delta Văcărești – o arie naturală protejată, a cărui ecosistem se află într-un incredibil echilibru natural. Da, o mică deltă, nu foarte departe de centrul orașului. O mică deltă între blocuri și bulevarde, unde natura și-a reintrat în drepturi, spre surprinderea multora. În 1988, pe locul unde cândva se afla o regiune mlăștinoasă, la marginea mahalalelor Bucureștiului de altădată, s-a demarat o amplă lucrare hidrotehnică: amenajarea lacului de acumulare Văcărești. Proiectul avea să facă parte din rețeaua de apărare a orașului împotriva inundațiilor. Odată cu evenimentele politice din decembrie 1989, lucrările industriale s-au sistat, iar pe ruinele acestora, în aproximativ un deceniu, natura și-a revendicat teritoriul. Ușor, ușor perimetrul a fost populat de nenumărate tipuri de plante și animale.
După 2012, când National Geographic i-a dedicat Deltei Văcărești un număr al revistei, în care se evidenția unicitatea și biodiversitatea acestui nou ecosistem din inima orașului, zona a intrat în atenția opiniei publice și a activiștilor de mediu. În 2016, în urma unui migălos proces de lobby, și mobilizare civică, Parcul Natural Văcărești a fost înscris de Guvern în lista ariilor naturale protejate. În ultimele decenii, teritoriul renaturat a devenit un magnific ecosistem acvatic, gazdă a peste 100 de specii de plante și habitat al nenumărate specii de reptile, pești, insecte, mamifere și peste 170 de specii de păsări. Conform Societății Ornitologice Române, Delta Văcărești este cel mai bun loc de observare a păsărilor din București. În perioadele migrațiilor de primăvară sau toamnă, grupuri mai mici sau mai mari de păsări dau adevărate spectacole mai ales dis de dimineață, când sunt cele mai active. Doritorii se pot bucura, în această perioadă, și de tururi ornitologice ghidate de specialiști. Parcul este, de asemenea, amenajat cu cărări, poteci și trasee de jogging, unde vizitatorii se pot plimba, alerga, recreea în mijlocul naturii.
Grădina Botanică / Calmul atemporal și farmecul istoriei
Și pentru că vorbim de natură, nu am putea omite o vizită la Grădina Botanică Dimitrie Brândză. Înființată în 1860, a avut ca prim director pe renumitul botanist Ulrich Hoffmann. După o serie de schimbări, din 1884, sub conducerea lui Dimitrie Brândză – unul dintre întemeietorii școlii botanice românești – grădina și-a găsit locația permanentă în imediata vecinătate a Palatului Cotroceni (reședința regală ce servește azi ca sediu al Președinției României).
Intrăm. Aici, cumva paradoxal, calmul atemporalității vegetale se îmbină cu șarmul istoric al clădirilor din incintă, ridicate special pentru studierea și prezervarea a mii de specii de plante. Muzeul botanic, Sera veche (cu ambianța sa tropicală) și Sera nouă sunt trei dintre refugiile pe care merită să le explorăm odată ajunse aici. Pășind pe aleile unduite, ni se deschide în față un labirint călăuzitor spre forța alchimică a țesuturilor vegetale. O multitudine de forme, texturi și culori abundă în jurul nostru. Îmi dau seama – farmecul plantelor nu rezidă doar în frumusețea lor estetică, ci cel mai mult în reziliența lor, în puterea tandră pe care ele o radiază.
Plimbându-ne mai departe, în adierea statică a zilei calde de primăvară târzie, ajungem la Rosarium, unul dintre sectoarele ornamentale ale grădinii. Peste 200 de specii și soiuri de trandafiri din toate zonele lumii ne înviorează deodată promenada și ne oferă în dar magia lor florală. Nu departe de aici, dăm peste sectorul Grădina Istorică. Descoperim teritoriul „unor specii și varietăți botanice consumate de-a lungul istoriei alimentare europene”, așa cum este prezentat de Mona Petre, autoarea cărții Ierburi uitate și una dintre fondatoarele grădinii. Găsim aici legume și alte condimente rare care nu se mai plantează astăzi și care constituiau cândva – „înainte de invazia legumelor din Lumea Nouă” – mâncarea obișnuită a românilor.
BUCUREȘTI, ORAȘUL GRĂDINILOR / Fortăreața verde și comunitatea
Dacă părăsim perimetrul Grădinii Botanice și urcăm în sus spre Militari, avem posibilitatea de a vedea un alt layer al orașului. Oricine vine în București și alege să exploreze un pic zonele din afara ariei centrale, este întâmpinat de prezența statornică a „blocurilor comuniste” – cartiere întregi construite, după cum ziceam, pentru a primi forța de muncă de la sat. Impunătoare și reci la suprafață, fremătătoare și înghesuite „în spate”, blocurile și împrejurimile lor ascunse privirii dinspre bulevard, au constituit de-a lungul deceniilor o fortăreață înverzită pentru locuitorii lor. Odată mutați la oraș, noii locatari nu au părăsit definitiv practicile vieții la curte, reformulându-le pentru traiul și condițiile de la bloc. Așa cum aflăm dintr-o cercetare mai amănunțită despre grădinile comunitare ale orașului, Bucureștiul a fost mereu un oraș al grădinilor: „utilitare ori estetice, adică de legume, de zarzavat, de flori, sau doar pentru socializare (…) curțile plantate supraviețuiesc, se adaptează modernizărilor succesive și funcționează ca elemente structurante ale urbanismului autohton. (…) Amenajând spațiile verzi, noii locuitori transformă peisajul proiectat de arhitecți într-un peisaj trăit.” – așa cum aflăm din Discovering the Vernacular Landscape, cartea lui John Brinckerhoff, care ne arată cum spațiul în care trăim reflectă cultura din care facem parte.
Oamenii se apropie în dorința de a fi mai aproape de natură. Se adună în parcuri când e vremea frumoasă, amenajează grădinile din jurul blocurilor, cresc plante de apartament sau își decorează scările blocurilor cu plante ornamentale. Își oferă flori de sărbători și onomastici, merg în excursii la munte sau la mare, pentru a se conecta la elementele naturale. O căutare perpetuă indispensabilă vieții, indiferent unde trăim. Oamenii fac artă cu gândul la natură și la viață. Într-un sat limitrof din zona metropolitană a capitalei, Stația experimentală de cercetare pentru artă și viață a luat naștere datorită „dorințelor și credințelor comune ale unei mici comunități construite în jurul dragostei pentru artă, respectului pentru natură, al prieteniei și încrederii reciproce”. Un grup de artiști, curatori și alții dețin și coadministrează un teren în satul Siliștea Snagovului și conlucrează, pornind de la principii durabile, ecologice și etice, la construirea unui „spațiu interdisciplinar pentru o înțelegere integrată a culturii și a naturii”. Stația de cercetare își propune să devină, în timp, „un centru de artă și cercetare contemporană, un centru pentru studiul naturii și un centru de resurse și rezidență”. Mi-a plăcut mult cum se autodefinesc, pentru că și eu cred în puterea conlucrării artei și naturii: (stația) „este construită în jurul artei, pentru că, la fel ca natura, arta nu există în sine, ci într-o rețea de relații și contaminări; pentru că păstrează memoria și deschide imaginația; pentru că arta poate construi comunități.”
Parcul Ioanid / Plimbarea se termină sub clar de lună
Și ca un ultim popas, vă invit să vizităm Parcul Ioanid, un părculeț mic și cochet, cu aer misterios, foarte aproape de Institutul Francez din București Elvira Popescu, unde deseori vin cu prietenii la cinema. Îmi place cel mai mult să vin în Ioanid noaptea, când parcă, ca într-un vis, acest spațiu domol se destăinuie călătorilor. Felinare cu lumini calde, un foișor și un lac artificial, chiar în mijloc, se etalează ca un platou de filmare protejat de ramuri umbroase și parcă, conturat cu o precizie feng shui. Ne întoarcem, astfel, în centru, mai plini de speranță și încredere în noi posibilități de a conviețui și de a ne da motive de destindere și bucurie.
Îmi place să termin articolele cu o notă de optimism. Scriind despre spațiile verzi din orașul meu, m-am bucurat să le revizitez, dar m-am confruntat și cu senzația că unele lucruri se pot face mult mai bine, că municipalitatea poate avea mai multă grijă de ele și de locuitorii orașului lor. Avem nevoie să apreciem ce avem, să înțelegem unde ne aflăm și care sunt posibilitățile de schimbare. Avem nevoie să credem că lucrurile se pot schimba în bine. Avem nevoie de gesturi de curaj care revizitează „relația cu natura”. Avem nevoie de instituții care să recunoască importanța ecologică și umană a grădinilor, parcurilor și pădurilor urbane. La nivel comunitar, avem nevoie de verde și de emoția aducătoare de viață, pe care el o exprimă. Avem nevoie de solidaritate în a înțelege că doar împreună se pot mișca lucrurile spre mai bine. Avem nevoie să prezervăm ce avem și să ne regăsim în dorința de a trăi într-un oraș curat, calm și înverzit, pe care-l prețuim și care, la rândul său, ne prețuiește pe noi toate.