Cuvinte: Ioana Negoescu
Ilustrație: Doina Titanu
Mai 2024
Când Andrei Borțun visează, o face în așa fel încât visul lui să aibă impact. De asta nu-i de mirare că, atunci când antreprenorul s-a gândit la un eveniment de design în București, și-a imaginat un festival mare, unul care ar putea fi „preluat de oraș”, îmbrățișat și condus de locuitorii lui. Visul i s-a îndeplinit și merge mai departe, sub forma celei de-a 12-a ediții Romanian Design Week (RDW), cunoscut și ca „festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative din România”. Pentru Andrei, ediția de anul acesta nu e doar o ocazie de a aduce împreună talentele din domeniu, ci și de a „debloca” potențialul capitalei, îndemnându-ne la reflecție și întrebându-ne pe toți (vizitatori, creatori, localnici sau străini): de ce anume e nevoie pentru ca un oraș să fie cu adevărat DESCHIS? Haideți să aflăm împreună cum a ajuns Andrei să se întrebe asta, cum „Unlock the City” a devenit tema ediției și cum a evoluat festivalul de când l-a fondat, în urmă cu mai bine de un deceniu.
Încă din 1998, Andrei a fost la cârma cunoscutelor evenimente creative precum AdPrint Festival, ADOOR, EFFIE, Internetics sau Art Directors Club. Motivat de dorința de a crea un eveniment cu un impact și mai mare, și-a imaginat un proiect care să unească diferite industrii creative, care să implice comunități mari și să aibă un efect real în societate și economie. Așa s-a născut, în 2012, RDW – un festival gândit să aducă la un loc designeri și arhitecți talentați, într-o comunitate vibrantă și interconectată, gata să inspire și să inoveze. Dorința lui a venit la pachet cu o nevoie profundă de a conecta oameni talentați cu organizațiile și, încă de la prima ediție, festivalul a adus mințile creative la un loc, oferindu-le un spațiu unde să-și împărtășească visurile, dar și provocările. Prietenia lor nu doar că a transformat modul în care se pot bucura de realizări, dar i-a și încurajat să colaboreze pentru rezolvarea problemelor, să găsească soluții împreună și să ducă creativitatea la un alt nivel.
„RDW a fost atunci privit cu multă curiozitate: unii, deja interesați și cunoscători, apreciau faptul că pot vedea și descoperi proiecte și organizații despre care nu aflaseră încă, iar alții se uitau la ceea ce se întâmpla ca la un OZN”, ne spune Andrei.
Dar ce înseamnă RDW, pe scurt? Este suma unor expoziții, evenimente, instalații, conferințe sau petreceri, toate având ca numitor comun designul (de produs, grafic, vestimentar) sau arhitectura. Ediția de anul acesta, cu tema „Unlock the City”, aduce publicului mai multe noutăți. Pe lângă RDW Exhibition, care prezintă cele mai vizionare proiecte de arhitectură, design, modă sau ilustrație, sunt promovate mințile creative din noua generație, prin intermediul RDW Young Design. Pentru cât mai mult conținut relevant internațional, festivalul prezintă unele dintre cele mai importante proiecte din mai multe țări europene, prin secțiunea RDW Design Flags. Așadar, nu doar inițiativele locale sunt puse în lumină. De asemenea, în RDW Concept Store, vizitatorii vor regăsi obiecte realizate atât de designeri români, cât și internaționali. Tot anul acesta s-a dezvoltat și conceptul RDW Talks, desfășurat anul trecut printr-o serie de podcast-uri, dar care acum pune accentul pe întâlnirea față în față a publicului cu creativi vizionari din întreaga lume.
În plus, fiecare clădire în care se desfășoară activitățile a fost aleasă cu grijă pentru a reflecta diversitatea și potențialul creativ al orașului. Anul acesta este rândul fostului restaurant CINA, un simbol al Bucureștiului, o clădire construită în 1907 și devenită monument istoric. CINA deschide conversația despre acele locuri sau zone din oraș care trebuie deblocate pentru a aduce Bucureștiului strălucire și prestigiu – și probabil niciun alt loc al orașului nu ar fi fost mai potrivit pentru tema festivalului de anul acesta. Dar, până la urmă, ce înseamnă cu adevărat „Unlock the City”? Ca să putem surprinde esența conceptului și să aflăm cum arată un oraș deschis, le-am pus această întrebare unora dintre expozanții festivalului și i-am rugat să ne spună cum se aplică unui oraș ca Bucureștiul.
Ioana Ciolacu, designer de modă: „În sine, ideea că orașul este închis și trebuie deschis sau deblocat este o direcție pe care o susțin în totalitate. Pentru a deschide un oraș, este nevoie nu doar de o intenție și un plan, ci și de constanta aplicare a acestei idei. A deschide un oraș înseamnă să fii atent la naturalețea habitatului și a locuitorilor, a cutumelor, a dinamicii, a tipologiei, dar și să lucrezi activ la a ridica standardul locuirii și al vieții.”
Anca Dragu, artist ceramist, designer și fondator al brandului Una ca Luna: „<<Unlock the City>> înseamnă activarea locurilor creative din București. Este un eveniment complex care permite atelierelor, studiourilor de design, arhitectură, modă, ceramică și altele – să-și deschidă ușile către public și să interacționeze cu el prin intermediul workshopurilor. Expozițiile de la CINA, curatoriate de profesioniști din domeniu, s-au dezvoltat și sunt urmărite atât de comunitatea locală, cât și internațională. Aici se pot vedea cele mai bune proiecte noi din domeniile creative. Bucureștiul devine astfel un oraș cunoscut în Europa și pentru creativitate și inovație. Ca participant și expozant la Romanian Design Week încă de la primele ediții, pot spune că festivalul aduce în prim plan din ce în ce mai multe creații de calitate și oferă o platformă de conexiune între domeniile creative. <<Unlock the City>> face Bucureștiul să vibreze de creativitate.”
Oana Opriș, fondator Genuin – business-ul cu produse home&deco din in 100% european: „Încă de când am aplicat la call-ul de proiecte din RDW Exhibition, conceptul <<Unlock the City>> ne-a stârnit interesul prin ideea de co-creație a unui oraș mai prietenos. Pentru noi, tema ediției reprezinta modul în care ne imaginăm că ar trebui să fie Bucureștiul: 1) conectat cu natura și tradiția, pentru că asta ne face mai sănătoși și mai echilibrați (motiv pentru care folosim inul în produsele noastre); 2) împletit cu modernul, în timp ce protejăm mediul (motivul nostru de upcycling în designul de produs, cu textile reciclate); 3) plin de culoare și inedit (la fel ca ilustrațiile Anei Bănică, pe care le-am brodat cu grijă și drag pe pernele create și pe care le vom prezenta la eveniment). Credem cu tărie că dialogul, expunerea și creativitatea acestei ediții pot crea conversații cu sens, ce mișcă orașul în direcția bună și-l dezvoltă pe multiple straturi.”
Andrei Borțun, fondator Romanian Design Week: „Am visat dintotdeauna ca festivalul să fie preluat de oraș și să pierdem controlul lui. Așa am ajuns și la tema de anul acesta, prin care ne dorim ca oamenii să exploreze orașul și să se împrietenească mai mult cu el, prin design, inovație și creativitate. Noi contribuim la asta atât prin readucerea la viață a clădirii CINA, cât și prin toate spațiile expoziționale deschise sau promovate de-a lungul timpului de RDW: Combinatul Fondului Plastic sau Piața Amzei fiind două exemple relevante, care sunt în prezent 100% ocupate până la sfârșitul anului de artiști sau organizații ce altfel nu aveau unde să-și producă diverse show-uri. Pentru a deschide Bucureștiul, cred că e nevoie să folosim tot ceea ce are el mai frumos, mai bun, mai deștept, mai creativ. Nu să AJUTĂM, ci să FOLOSIM. Mă refer la societatea civilă, specialiști, instituții culturale, mediul academic, investitori și antreprenori etc. Pentru a fi folosiți, este nevoie de obiective și strategii de implementare și urmărire. Și dincolo de bugete, spații, facilități diverse, este nevoie de mai multă colaborare între organizații și instituții și de mai mult implicare a cetățenilor acestui oraș”
În final, l-am întrebat pe Andrei ce a învățat după atât de multe ediții RDW: „După 12 ediții ale festivalului, am realizat că partenerii pe termen lung sunt esențiali, dar trebuie să le oferi la schimb înțelegere, atât lor, cât și tuturor celor implicați în relația de colaborare și, de multe ori, ajută să faci chiar mai mult decât ai promis. Am realizat cât de mare e nevoia de apartenență a oamenilor, indiferent că e vorba de un proiect amplu, o rețea, o mișcare, un grup sau o gașcă și, în același timp, că echipa din care faci parte trebuie să fie una solidă, funcțională și construită în timp. Am lăsat la urmă ce e mai important: să fii flexibil și să cauți mai degrabă sustenabilitatea unui proiect decât dimensiunea scenei sau numărul reflectoarelor. Apoi, să nu uiți să te întrebi cât mai des și cât mai sincer de ce faci unele lucruri, dincolo de propria reputație sau creștere a veniturilor”.
Bucureștiul e un oraș cu mult potențial, iar evenimentele ca RDW sunt cele care îl fac să devină mai iubit de locuitori. Și anul acesta, timp de zece zile, orașul se transformă și totul prinde viață prin sutele de evenimente și activități ce se petrec concomitent. E momentul oamenilor, care explorează străzile mergând de la o locație la alta, îndrăznesc să intre în curțile sau în interiorul business-urilor creative și care descoperă clădiri uitate și readuse la viață.
Dacă ești din București (sau se întâmplă să-l vizitezi zilele acestea), atunci te invit să vii alături de noi și să fii unul dintre cei care „preiau orașul” și descoperă tot ce are el mai bun și creativ de oferit. Iar dacă ești din alt colț frumos al României sau al lumii, atunci te întreb cu multă curiozitate: pentru tine cum arată un oraș deschis?