Cuvinte: Dragoș Rusu
Ilustrație: Sorina Vazelina
Septembrie 2024
Explicarea sensului termenului „rominimal” în contextul muzicii electronice de astăzi poate fi o provocare. Cu toate că a apărut ca un curent cultural underground, termenul a luat o amploare uriașă la nivel global în ultimele două decenii.
Pe de o parte, rominimalul (sau minimalul românesc) este un subgen al muzicii electronice de dans născut în peisajul muzical românesc, care a cunoscut o expansiune remarcabilă la nivel mondial. Pe de altă parte, conceptul și-a pierdut semnificația originală de-a lungul anilor și nu mai reflectă cu precizie vreo realitate estetică. Paradoxal, este criticat și respins chiar și de către cei care au fost cândva considerați pionieri ai acestui curent. „Când aud despre minimalul românesc, îmi vine să mă spânzur de un candelabru”, mi-a spus în 2019 Radu Bodiu, un DJ și producător român cunoscut sub numele de Petre Inspirescu (anterior Pedro). Rostogolindu-se ca un bulgăre de zăpadă peste țări și continente, rominimalul a devenit acum un fenomen scăpat de sub controlul taxonomiile occidentale, ajungând în cele din urmă la statutul de brand național.
Estetic, până acum câțiva ani, termenul „rominimal” putea fi vag definit ca o combinație de microhouse, tech-house, deep house, minimal techno și minimal house (în lipsa unor categorizări mai precise). Cu toate acestea, timp de aproape o decadă, subgenurile și genurile au început să se amestece și să se îmbine într-un ritm mult mai alert, iar rominimalul a devenit un tag uzat, aflat în criză de auto reprezentare. Cu toate acestea, ca orice mit, și acesta vine de undeva, și are propria lui poveste. Pentru a înțelege mai bine care-i faza cu rominimalul e nevoie de puțin context istoric.
Clubbingul românesc după revoluție
Ca multe țări post-socialiste din Europa Centrală și de Est, România a trecut printr-o serie rapidă de transformări culturale după revoluția din 1989. După sfârșitul propagandei comuniste, a cenzurii și a interdicțiilor de orice fel, și după deschiderea frontierelor occidentale, peisajul cultural românesc s-a stratificat. Pe măsură ce diferențele de clasă au devenit tot mai vizibile, societatea românească a îmbrățișat valorile culturii pop occidentale.
În acest amalgam de schimbări rapide și aspirații occidentale, a apărut în mod discret o nouă scenă de muzică electronică. Influențată de ceea ce se difuza la televizor, în special pe canalele Viva, MTV și Atomic TV, scena muzicii electronice românești de la sfârșitul anilor ’90 a apărut ca o necesitate culturală a unei generații tinere de a-și găsi propria identitate și a explora un peisaj muzical complet nou.
Pentru cineva ca mine, care a început să meargă la petreceri la începutul anilor 2000, când clubbingul a început să atragă tot mai mulți curioși, amintirile despre cluburile acum defuncte din București (cum ar fi Studio Martin, Web Club, Kristal în Floreasca, Session sau La Mania și Motor în Mamaia) cu siguranță vor evoca o undă de nostalgie. Acestea au fost unele dintre primele locuri unde puteai vedea și asculta DJ-i live și experimenta instituționalizarea culturii de club locale. Dinamica, clasele sociale și ierarhiile viitoarei scene electronice românești s-au conturat treptat, evoluând odată cu fiecare artist care a pășit pentru prima dată într-un club românesc.
Această expansiune culturală a fost posibilă în primul rând datorită unor persoane cheie (promotori și artiști) care au pus bazele scenei.
Primii promoteri și nașterea festivalului Sunwaves
România nu a avut niciodată o perioadă de glorie a culturii rave. Puținele petreceri rave care au avut loc în diferite spații alternative din București se desfășurau într-un cadru extrem de privat. Și în absența unui ethos rave, scena clubului și a culturii era văzută – în termeni capitalisti – ca un o simplă nouă piață de desfacere, care crește și se dezvoltă, are un public (clienți sau consumatori) și la un moment dat are potențialul de a-și atinge apogeul, sau eșuează și e dată uitării. Deoarece nu era prea mult loc pentru experimente sonore în general, iar aproape toată lumea se ținea de rețetele sigure, ofertele de petreceri și festivaluri proveneau de obicei de la două entități – The Mission și Sunrise – foarte diferite în ceea ce privește valorile, structura și abordarea muzicală.
În anii 2000, pe lângă cluburile care erau deschise în fiecare weekend, noi promoteri au început să organizeze evenimente în spații alternative (cum ar fi Preoteasa din București). În același timp, branduri mai stabile precum The Mission și ulterior Sunrise, s-au extins și au început să găzduiască evenimente de amploare care au depășit sfera clubului, atrăgând tot mai mulți participanți. Acest lucru a dus la evenimente cu DJi în locuri mari din București – cum ar fi Arenele Romane, Romexpo și World Trade Plaza – și la diverse festivaluri la malul mării în Mamaia.
Cel mai longeviv și de succes dintre toate a fost (și încă este) Sunwaves. Începând din 2007, un număr tot mai mare de străini au început să vină în România pentru festivalul nou înființat, care de atunci a devenit un eveniment bienal și este cel mai longeviv festival de muzică electronică din România. În septembrie 2024, a ajuns la cea de-a 33-a ediție, extinzându-se la Roquetas de Mar, Almeria, Spania. În timp, festivalul a crescut atât de mult încât acum servește ca un punct internațional de întâlnire pentru mii de participanți veniți din toate colțurile globului. Mai mult decât atât, în plus față de edițiile care au loc în stațiunile Mamaia și Olimp de pe litoralul românesc, festivalul Sunwaves s-a extins în străinătate în ultimii ani, găzduind ediții speciale în Zanzibar și Ras Al Khaimah din Emiratele Arabe Unite.
Ca o notă personală, prima mea experiență Sunwaves a fost cea de-a doua ediție din 2007, iar cea mai recentă a fost cea de-a 26-a ediție din 2019, când am avut bucuria să pun muzică la una din scene. Pe tot parcursul acestui timp, am fost martor la amploarea festivalului, care devenise aproape ca o adevărată mică cetate. Totul a crescut atât de mult, s-a diversificat și s-a accelerat atât de rapid încât este indiscutabil astăzi că acest festival se află printre cele mai de succes branduri turistice internaționale ale României.
Dar scena muzicii electronice în România era în fierbere și dincolo de sfera festivalurilor. Revenind la evenimentele din oraș, începuseră să apară noi entități. Cu toate că Bucureștiul a rămas orașul cel mai aglomerat în ceea ce privește evenimente de club, în timp au început să aibă loc petreceri cu DJi și în alte orașe din țară, cum ar fi Iași (clubul XS), Craiova (clubul Krypton), Timișoara (clubul No Name și festivalul de dnb TM Base), Cluj-Napoca (clubul Midi), Bacău (clubul Zebra), Galați (Club Pasha) sau Târgu-Mureș (clubul Avicola).
The Mission a gestionat o parte dintre DJ-ii români și a fost responsabil de programul de la Studio Martin, precum și de organizarea de evenimente mari la Arenele Romane și pe litoral. Între timp, Sunrise a introdus o alternativă mai underground și mai puțin comercială, experimentând cu noi subgenuri ale muzicii electronice, inclusiv primele vizite în România ale lui Richie Hawtin, Magda, Troy Pierce și Ricardo Villalobos. În timp ce brandul The Mission a fost întotdeauna văzut ca o afacere profitabilă, iar evenimentele lor cu muzică trance și progressive house s-au adresat celei mai largi audiențe posibile, Sunrise a trecut printr-o perioadă de experimente mai mult sau mai puțin reușite. Printre acestea s-au numărat o serie de evenimente în clubul Motor din Mamaia și mai târziu în clubul Session din București. Aceste prime evenimente au crescut odată cu sound-ul pe care îl promovau, respectiv o parte din artiștii casei de discuri M_Nus a lui Hawtin, axată la acea vreme pe minimal techno și minimal house.
Raresh copilul-minune și sistemul [a:rpia:r]
Sunrise a început ca o agenție de booking în 2000 și s-a dezvoltat ulterior într-un brand pentru organizare de evenimente. Într-un interviu din 2008, managerul Sunrise, Cătălin Ghinea, cunoscut și sub numele de Tati, mi-a spus că DJ-ii români „aveau nevoie de reprezentare”. Deoarece exista o cerere crescândă în țară pentru DJ-ii din București, iar Sunrise avea deja contacte bine stabilite, au devenit într-un timp relativ scurt un adevărat butic de DJi. „Practic, până în vara anului 2007, puteai să iei DJ-ii doar prin Sunrise, sau nu îi puteai lua de nicăieri altundeva.”
Agenția a crescut odată cu proiectul [a:rpia:r] – inițiat de Cătălin împreună cu Rhadoo, Petre Inspirescu și Raresh – un proiect care, în timp, a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri pentru orice promotor și manager de club mare din întreaga lume, așa cum a mărturisit Ghinea. Producțiile lor proprii au contribuit la acest hype, precum și atitudinea lor în spatele mixerului. Combinarea petrecerilor de succes, a unor release-uri exclusiv pe vinil, disponibile în cantități limitate pentru a stimula cererea, și a distribuției internaționale au adăugat și mai mult la atractivitatea sa.
Raresh a primit întotdeauna sprijin constant din partea Sunrise, și a fost unul dintre primii artiști în care Cătălin Ghinea a avut încredere încă de la început, când tânărul artist băcăuan avea doar 14-15 ani. Când Raresh a decis să se mute cu familia din Bacău în București, deja lucrurile au devenit mai clare, însă punctul decisiv în care cariera lui a explodat a fost evenimentul cu Ricardo Villalobos din Studio Martin, la începutul lui 2006. Ghinea își amintește că „după acel weekend, Ricardo Villalobos mi-a dat un mesaj si mi-a spus ca e în continuare șocat de cât de bun e Raresh. Lumea nu prea era obișnuită atunci ca artistul străin să mixeze după ora 3 AM, însă Ricardo îmi tot spunea mai lasă-l să-l mai ascult 20 de minute, mai lasă-l două piese.” A urmat acel after party privat în care Ricardo și Raresh au pus muzică back2back 18 sau 19 ore. La câteva luni după, Raresh a semnat cu agenția Cocoon a lui Sven Vath și au început să apară gig-urile internaționale.
În ceea ce privește proiectul [a:rpia:r], sărim în viitor cu o decadă mai târziu, pentru a observa punctul decisiv al carierei lor: rezidența în cadrul petrecerilor Circoloco în clubul DC10 din Ibiza, care a deschis calea pentru alți artiști de la Sunrise care să mixeze pe insulă. Toate acestea au dus în cele din urmă la o conexiune muzicală puternică și lăudată global între Ibiza și București.
Între timp, lucrurile au evoluat enorm, iar acum totul se întâmplă pe o scară mult mai avansată, datorită unei infrastructuri solide construite de-a lungul anilor și care include DJ-i și producători, case de discuri (cu release-uri pe vinil și distribuție globală) și o rețea largă de contacte bine puse la punct din întreaga lume. Această creștere a avut un impact major și asupra sunetului în sine, iar acel efect de minimal a fost vizibil diminuat și transformat în altceva. Dar nu doar sunetul s-a schimbat, ci și întreaga societatea și propriile politici clubbing, odată cu generațiile care au îmbătrânit și au făcut loc altor generații mai tinere.
În ultima decadă, tot mai multe entități noi au apărut pe scena muzicală românească: clubul Guesthouse, scena deep/beach de la festivalul Waha (care s-a încheiat acum după a 10-a ediție), agenția de booking Ourown, zeci de case de discuri, un val impresionant de DJ-i și producători care lansează constant materiale, o relație solidă cu distribuitorii internaționali, plus o mulțime de promoteri noi care organizează evenimente în toată țara, dar și peste hotare. Toți acești factori au contribuit în mod fundamental la structura scenei și au creat fuziuni care au transformat radical sunetul.
Perspective Prezente și Viitoare
Având o soartă similară cu cea a tech house-ului, rominimalul e de câțiva ani în pericol de implozie. Să încerci să-l definești astăzi e ca și cum ai privi un tren marfar cu un număr infinit de vagoane, căruia nu îi mai poți zări locomotiva. Ca o metaforă inspirată de teoriile sociologice ale sistemelor mondiale care presupun divizarea lumii în țări de bază (cele mai dezvoltate – centrul), țări semi-periferice (în proces de dezvoltare) și țări periferice (sub-dezvoltate), putem să ne imaginăm și scena rominimal împărțită în trei regiuni principale, care ar reflecta nu doar diferite moduri de producție specifice pentru fiecare regiune, dar și gradul de dezvoltare al fiecărei regiuni în sine. Cu toate că dinamica dintre ele este complexă, iar lupta pentru hegemonie se dă pe resurse, centrul va domina întotdeauna periferia, consolidând constant o relație de interdependență.
Dacă aruncăm o privire asupra a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în scenă, putem observa o tendință a centrului de a se distanța de termenul de „minimal românesc” – o etichetă contestată și de primele generații de petrecăreți din București. Cu toate acestea, în timp ce încă este atractiv pentru turiștii străini, este posibil ca entitățile poziționate la semi-periferie să continue să folosească termenul de rominimal pentru auto-reprezentare și conceptualizare. Poate că această ambivalență în jurul Rominimalului este o chestiune discutabilă de gust, dar ceea ce putem observa clar aici este un model de afacere foarte bine structurat, unde ierarhiile sunt vizibile, iar fiecare își cunoaște rolul în cadrul acestui ecosistem al artelor spectacolului.