Cuvinte și Fotografii: Lavinia Ionescu
Noiembrie 2023
Pentru mine un spațiu (mai) sigur queer e ceva moale și cald unde toate corpurile participante sunt tratate cu respect indiferent de culoare, vârstă, abilități, orientare, identitate și clasă.
— Paula Dunker (artistx)
București, capitala administrativă și culturală a României. Europa de Est. Europa.
Mă aflu aici – ne aflăm aici.
Într-o societate în care tensiunile la adresa comunității LGBTQAI+ se manifestă global, aș vrea să vorbim despre importanța spațiilor sigure queer. Fă împreună cu noi această călătorie pentru a vedea cum ne descurcăm, ce împliniri, ce aspirații și vise avem. Ce-am învățat din trecut, cum ne este prezentul și cum ne reprezentăm viitorul, de aici, de la „marginea imperiului.”
Îmi doresc să trăim într-o lume care acceptă diversitatea, care se bucură de ea și care o încurajează. O lume care se dezvoltă pe orizontală și face din fiecare dintre noi un motiv de bucurie. Fie că ne aliniem sau nu cu normele de gen sau cu orientarea sexuală „mainstream,” fie că suntem trans, cis, non-binare, agender, gay, lesbiene, hetero sau bisexuale, oricine are dreptul de a-și alege propria identitate și de a-și trăi viața în societate, alături de cei și cele drage. Lumea largă și brațele ei larg deschise. Lumea care ne îmbrățișează pe toatx.
România ultimelor decenii s-a schimbat și, pentru o perioadă, ne-am bucurat de mirajul unui viitor mai luminos. Mai ales după 2001, atunci când se abrogă art. 200 din Codul Penal, ce dezincrimina și scotea din ilegalitate, în sfârșit, practicile sexuale între parteneri considerați de același gen. Cu timpul, ne-am făcut mai mult curaj, ca și comunitate, să ne exprimăm, să nu ne mai fie frică să ieșim în lume. Și aici nu vreau să întăresc stereotipurile cum că înainte de 1989 nu existau persoane queer. și că doar cu ajutorul capitalismului și al occidentului subiectul queer a devenit unul politic.
Din ce în ce mai mult, de-a lungul ultimului deceniu, comunitatea LGBTQAI+ a găsit resurse să-și creeze propria narațiune, să se coaguleze într-o comunitate locală vibrantă și solidară, în care necesitatea vitală de a avea spații sigure, unde să ne susținem și să ne încurajăm, a devenit realitate. Comunitatea queer locală caută în permanență să construiască punți de dialog și cooperare cu comunitățile din alte părți ale lumii, să propună politici publice antidiscriminare, să se sprijine reciproc și să-și celebreze spațiile în care fiecare se simte cu adevărat protejată, înțeleasă, liberă să-și exprime sinele adevărat. Și aici nu mă gândesc doar la fizicalitatea unui loc, ci și la alte posibilități de întâlnire – în gândire, în afinități, în simțire.
Mă gândesc des la ce spații sigure există în orașul meu, București, pentru comunitatea LGBTQAI+. Mă gândesc adesea ce sunt aceste spații sigure și de ce sunt ele importante pentru noi. Pentru mine, în primul rând ca persoană care se identifică drept femeie, apoi ca persoană bisexuală poliamoroasă, e o nevoie și o căutare permanentă de liniște, din care să poată crește însorită bucuria de a fi. O înregistrare pozitivă a sistemului meu nervos, că aici sau acolo, mă simt în siguranță, nu mă simt în pericol. Pot lăsa garda jos, pot privi lumea în ochi și las lumea să mă privească, să îmi vadă adevărata față, nemijlocită de normele și cutumele sociale limitatoare, despre ce înseamnă să fii o femeie, despre ce tip de sexualitate am sau ce tip de relaționare romantică prefer. Neîngrădită–însorită–înflorită alături de toatx cele din jur.
Lipsa istorică a unei culturi a acceptării, precum și stigma îndreptată spre corpurile neconforme și către orientările sexuale non-hetero. Lipsa înțelegerii în cadrul familiei biologice – un spațiu considerat a fi sigur pentru membrii săi, dar care poate ajunge să aibă un impact chiar traumatizant pentru copii, adolescenți, dar și pentru persoanele queer adulte. Lipsa unui cadru legal care să protejeze persoanele queer. Acestea sunt doar câteva dintre obstacolele cu care comunitatea LGBTQAI+ se confruntă. În fața tuturor acestor provocări, a reușit totuși să se redescopere, să răstoarne și să redefinească memoriile colective, și de a-și reexamina dorința profundă de autodeterminare. Și astfel, ia naștere o cultură queer locală modelată pe awareness, compasiune, acceptare și sprijin.
Și pentru că vorbesc despre comunitate, mi s-a părut important ca întrebării Ce înseamnă un spațiu queer sigur? să îi redau răspunsuri pe mai multe voci. Deși reprezentative, ele nu au pretenția să vorbească în numele întregii comunități. Cu siguranță, subiectul este unul vast și esențial și poate fi explorat în atâtea feluri câte individualități și subiectivități există. Dar un lucru știu: toate ne pun în perspectivă o lume mai blândă și mai ocrotitoare cu noi toate.
Așa că, acompaniate de adieri plăcute de vară, m-am întâlnit cu câteva dintre prietenele mele, în spații înverzite ale orașului, ca o reînnoire simbolică. Și pentru un pic, ne-am bucurat una de prezența celeilalte. Ne-am făcute poze, am râs și ne-am imaginat posibile răspunsuri. — Ce înseamnă pentru tine un spațiu queer sigur?
Pe Iris am cunoscut-o acum câțiva ani la Manasia Hub, o terasă ascunsă printre străduțele unduite ale Bucureștiului, unde s-au organizat de-a lungul timpului petreceri queer friendly. Iris era în primul ei an în București, proaspătă studentă la Facultatea de Psihologie. O fire caldă și calmă, dar plină de curiozitate, îmbrăcată deseori în rochii diafane cu accente dark vaporwave, a intrat rapid în comunitatea artistică queer locală. În ultimii ani, a participat în calitate de actriță, scriitoare și dramaturgă la mai multe proiecte de performance și teatru independent, printre care: Miraj. Un spațiu posibil, Trepidații/Antigen/Ora Perfectă, parte a proiectului Triumf Amiria. Muzeul culturii queer sau spectacolul Cu fiecare atingere vom renaște din cadrul Bucharest Pride 2021. Prin intermediul lor, materiale de arhivă și narațiuni subiective ce au în centru momente reprezentative din istoria queer locală au fost aduse la lumină.
La începutul tranziției mele, simțeam că anonimitatea îmi oferă cea mai multă siguranță. Venind dintr-un oraș mic, se simțea eliberator la început să pot exista într-un spațiu în care să mă pot mișca, desfășura, în care să pot greși, fără ca deciziile să-mi fie puse sub lupă la fiecare pas… Cu timpul, am ajuns să realizez că cel mai safe a fost și este în comunitate. Aici mi se oferă suficient loc să mă descopăr, să procesez și să (re)integrez traume, să dobândesc înțelegeri noi despre cine sunt și ce nevoi am și cum să pot relaționa cu persoanele din jur, astfel încât nevoile mele să fie împlinite și restructurate acolo unde am nevoie. Și cred în continuare cu tărie că nu există vreun fel de siguranță emoțională mai valoroasă decât cea de a ți se oferi spațiu pentru a te înțelege și a te vindeca. Sunt bucuroasă că am ajuns în punctul în care să pot realmente să numesc acest oraș (și mai ales oamenii din el) – my home, my safe place.
— Iris Horomnea
My home. My safe space. Sintagma m-a dus cu gândul nostalgic la Macaz Bar Teatru Coop., un spațiu pe care l-am adorat, care pentru multx a însemnat acasă. Un teatru-bar autogestionat, o cooperativă cu organizare orizontală, un spațiu incluziv – până în 2019 când s-a închis. Acolo am respins orice comportament și atitudini rasiste, misogine, homofobe, transfobe, xenofobe etc.. Un loc a cărui absență o simțim din plin pentru că ne-a oferit o perspectivă inversă: nu un loc care există doar în virtutea economiei de piață, deschise numai pentru a face profit. Ci un loc cu prețuri oneste a cărui activitate economică a fost motivată doar de măsura în care a oferit posibilitatea plății chiriei și a utilităților spațiului creat pentru comunitate, pentru oameni, pentru siguranța și bucuria lor. Să menținem viu un asemenea loc nu a fost ușor. Iar cu venirea pandemiei – imposibil.
Într-o noapte fierbinte de vară, l-am cunoscut și pe Nanci și atâția alți oameni splendizi, pe terasa improvizată pe scările acestui bar, printre melodii de manele date tare și șinele trosnind ale tramvaiului 21. Așa am avut șansa să ne cunoaștem mai bine și să punem la cale proiectul nostru comun CUTRA, revista feministă queer.
Acum, când ne-am întâlnit, lumina cădea frumos pe cămașa vintage pe care Nanci o purta. Eram pe o terasă cu multe obiecte de sticlă, care reflectau amiaza. Nanci este o persoană non-binară, multidisciplinară. Cartograf, dansator și coregrafă, curator și manager de proiecte culturale. O prezență a cărei vivacitate nu o poți uita. Un entuziasm care rămâne cu tine. Pentru el, siguranța spațiilor queer are o dimensiune concretă, practică, aplicată.
Un spațiu queer safe e un loc în care fiecare persoană poate fi ea însăși fără teama de judecată, discriminare și hărțuire. Vreau spații safe peste tot în societate – acces egal la servicii medicale de calitate, acces facil la servicii de contracepție și avort, recunoașterea legală a cuplurilor LGBTQAI+ și drepturi egale cu ale cuplurilor heterosexuale + o educație incluzivă și feministă.
Deși încă puține locuri și inițiative queer pentru a avea un impact major asupra societății largi, am senzația că lucrurile merg într-un sens pozitiv. Am încredere în generația tânără. Am încredere că vom construi din ce în ce mai multe spații queer safe care să ofere acces la resurse, inclusiv financiare și de sprijin pentru membrii comunității, servicii de consiliere, grupuri de suport și acces la informații.
— Nanci
Avem o rețea de sprijin, mă gândesc. În același timp, știu că e nevoie de mai mult. Două asociații nonguvernamentale cu sediul în București, MozaiQ și Accept, se luptă pentru drepturile persoanelor LGBTQAI+. Altele, din alte centre ale țării, fac același lucru. Sens Pozitiv oferă sprijin persoanelor diagnosticate cu HIV. E-Romnja, organizație feministă romă, luptă pentru drepturile fetelor, femeilor și persoanelor queer rome. Centre DIY auto-organizate, cum este Filaret 16, au politici non-discriminatorii și „aduc oamenii laolaltă cu un scop comun: chestionarea statu quo-ului și construirea de moduri alternative de a trăi și a petrece timpul liber împreună.”
Instituții prietene, cum sunt Centrul Național al Dansului din București (CNDB), Centrul de Teatru Educațional Replika sprijină spectacole de teatru queer și alte inițiative cultural-artistice ale comunității. În acest an, pentru prima dată în cadrul Galei Uniter, British Council Romania oferă premiu unui performance-manifest cu și despre comunitatea transgender din România – TransLucid – pentru promovarea și susținerea incluziunii sociale.
Ultima dată când l-am văzut pe Patrick, cineast trans, a fost chiar în spectacolul transLucid. Îi apreciez enorm puterea de a conlucra la coeziunea comunității trans locale și capacitatea sa de a le da speranță persoanelor trans că societatea românească poate fi acasă și pentru ele. Mi-ar fi plăcut mult să-l întâlnesc zilele astea la o limonadă de vară, dar de data asta am apucat să vorbim doar prin mesaje. Pleca din oraș – începuse la Iași săptămâna Pride și a doua zi avea loc marșul Pride de acolo, a 3-a ediție de până acum.
Doar în spații sigure queer identitatea mea trans își găsește liniștea și împlinirea, pentru că acolo sunt, în sfârșit, printre „oamenii mei.” Știu că un spațiu e sigur pentru că anxietatea mea nu mai e, nu mai e nici presiunea de a performa un rol, în schimb e libertatea de a experimenta și de a mă distra în feluri noi, cu multă creativitate, asumare și asertivitate. În spații sigure neapărat queer pot, pur și simplu, să fiu, așa cum simt că simt și ceilalți.
— Patrick Brăila
O altă persoană la care țin foarte mult și a cărei prezență în mediul artistic a oferit scenei queer de la noi multă vizibilitate este Paula Dunker, my Libra sis, cu care am petrecut în ultimii peste 10 ani nesfârșite momente și căreia îi sunt recunoscătoare pentru puterea și perseverența cu care inspiră o comunitate întreagă. Când ne-am văzut în Parcul Ioanid, purta un maieu mov-pal transparent și pantaloni albi lejeri. Am făcut poze, am mâncat pâine cu maia pe o bancă și am râs. Pentru mine, Paula este mereu ca o gură de aer – proaspătă, înviorătoare.
Paula Dunker este vocalistă a queer act-ului FLUID și, așa cum se autointitulează, „mama genului muzical și al stilului de viață techno-faggothique,” dar și mamă a seriei de petreceri itinerante Queer Night (din 2010 încoace). Este scriitoare, performer, coregrafă, dramaturg, actriță și parte a colectivului CorpFluid – „un spațiu digital comunitar care chestionează și explorează relația cu propriul corp, dar și factorii care influențează modelele sociale de raportare la corp, emoții și la imaginea de sine.”
Cineva spunea la un moment dat că nu există spații sigure queer 100% – există spații care sunt mai sigure ca altele. Singura constantă în acest work-in-progress este faptul că producerea siguranței queer este întotdeauna contingentă, negociată și fragilă și nu încearcă să reproducă structurile de putere deja existente. (…) Spațiile (mai) sigure queer propun o intersecție a capacităților sale fizice, discursive, retorice, virtuale, materiale, emoționale și imaginare.
— Paula Dunker
Acestea fiind zise, iau un moment să aduc în discuție conceptul intersecționalității. Să reflectăm împreună asupra lui. Identitatea cuiva nu este niciodată unidimensională, ci are mai multe laturi care pot, simultan, să reprezinte factori discriminatori în cadru social. Identitatea de gen, etnia, educația, statutul social-economic, orientarea romantică și sexuală, abilitatea fizică, sănătatea mintală, religia, reședința (statutul de migrant) – toate pot fi fundamentale pentru identitatea unei persoane și, totodată, pot conduce la discriminare.
Persoanele care se identifică drept rome și queer suferă nu doar de rasism, dar și de „lipsa de informare cu privire la istoria romilor din România”. Totodată, sunt supuși unei opresiuni ce țintește orientarea de gen sau orientarea lor sexuală. În acest cadru, ce înseamnă un spațiu sigur queer pentru persoanele rome LGBTQAI+?
Am discutat despre asta cu Cristina, o persoană queer romă care se autodefinește ca „non-binară în gen, gândire și exprimare și într-o continuă transformare & căutare de vibe-uri mișto.” Pentru ea, aspectul multilateral al discriminării se reflectă și în descrierea unui spațiu sigur queer.
Ne-am întâlnit în Grădina Cișmigiu, unul dintre cele mai cunoscute parcuri ale orașului. Și am imortalizat momentul sub verdele sentimental al copacilor celei mai vechi grădini publice din București, în imediata apropiere a terasei viu colorate a barului Apollo 111. Aici se țin petreceri în fiecare săptămână și multe dintre ele sunt LGBTQAI+ friendly – Dirty Disco w. Eugen Rădescu, seria de ballroom-uri Lil’ Paris is Burning Ball sau Viva la Diva, programe drag show autohtone, care aduc comunitatea queer în lumina reflectoarelor și o celebrează.
Cristina este și ea DJ – DJ Mitroi – și cel mai des o poți descoperi în serile de party cu manele de la Grădina ArtHub, un spațiu queer friendly angajat în menținerea unui climat safe pentru persoanele din comunitate. Aici, și alte persoane rome queer, cum sunt Arhanghela sau DJ Aldessa cu manelele sale feministe, organizează nopți dansante.
Un spațiu sigur queer este un spațiu în care se respectă drepturile tuturor. Nu e suficient ca spațiul să fie queer friendly ca să fie safe. Dacă tolerează rasismul, clasismul, abilismul… nu e safe. Din fericire, deși puține, spațiile sigure queer nu sunt doar o utopie în București.
— Cristina Mitroi
Și mă apropii încet de încheiere cu mărturia lui Luca, un tânăr queer care lucrează la asociația Accept și co-organizează festivalul internațional de film queer ART200. Luca a coordonat antologia Un spațiu doar al nostru apărută la editura HECATE, în care a adus în prim plan povești de dragoste LGBTQAI+.
Cu toate că am făcut-o de mai multe ori, atât pe stradă, cât și în multe spații din oraș, stau întotdeauna cu un mic nor de frică deasupra mea dacă fac un gest de afecțiune față de un partener sau dacă îmi expun prea tare unghiile făcute. Un spațiu sigur e spațiul în care îmi dispare acest nor de anxietate și în care pot să fiu queer și să mă exprim ca atare fără să mă gândesc de două ori înainte s-o fac. E spațiul în care știu că, dacă totuși aș fi agresat în vreun fel, cei din jur vor fi de partea mea, alături de mine, și vom putea recrea împreună sentimentul de siguranță.
— Luca Istodor
Scriu acest ultim paragraf de concluzie bând o limonadă cu ghimbir pe terasa Londohome, a place like a sweet home, cum scria cineva într-o recomandare pe social media. Cu prețuri decente și o atmosferă prietenoasă unde conversațiile despre viață curg de la sine, e genul de loc care te îndeamnă să fii chill, să citești o carte, să te bucuri de un pahar de vin, să asculți un concert indoor (au multe evenimente de acest gen). În timp ce scriu acest ultim paragraf, simt recunoștință că mi s-a oferit ocazia să aduc în discuție un subiect atât de complex și important. Scriu cu retina plină de verdele crud încă al frunzelor din copaci, cu gândul la toatx prietenx mele queer care au avut deschiderea de a ne întâlni și a-mi răspunde la întrebări. Mă bucur să ne întâlnim în diferențele noastre, în ne-dezbinare și reconectare, în priviri soft și îmbrățișări tandre. Mă gândesc la bucuria de a trece prin viața asta împreună; la eforturile care ne vor răsplăti înmiit; la luminile evanescente ale orașului. La pace și la pisici. La deschidere și bucurie. La ce a fost, ce este și ce o să mai fie.